Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 19 Ianuarie, 2021
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Megadeth, show exploziv la Arenele Romane

Categorie stire CANCAN | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 23 Mai, 2013 | Nr. accesari stire 718 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Megadeth, show exploziv la Arenele Romane

Megadeth au oferit un nou show exploziv miercuri seara la Arenele Romane din Bucureşti, în primul concert live din cadrul turneului de promovare a celui mai nou album al trupei - "Super Collider".

Dave Mustaine, însoţit de Dave Ellefson (bass), Shawn Drover (tobe) şi Chris Broderick (chitară), a urcat pe scenă aproape de ora 22,00, cu aproape 45 de minute întârziere faţă de ora anunţată pentru începerea concertului. Ei au fost întâmpinaţi de cei peste 3.000 de fani prezenţi la concert cu o "explozie" de aplauze şi ovaţii.

"Turst", "Hangar 18" şi "Public Enemy No. 1" au fost primele melodii din concert interpretate de Dave Mustaine la unison cu rockerii care se înghesuiau în faţa scenei să fie cât mai aproape de idolul lor.

"Bună seara. Este plăcut să putem spune că începem turneul mondial în România", s-a adresat solistul Megadeth publicului.

Chemat la marginea scenei de fani, Dave Mustaine a primit un steag tricolor şi un banner pe care erau desenate chipurile celor patru membri ai trupei. După ce a defilat pe scenă cu steagul pe umeri, solistul a legat tricolorul la microfon, unde a rămas pe toată durata spectacolului.

Din setlistul concertului nu au lipsit hiturile cunoscute şi aşteptate de toţi rockerii veniţi la Arenele Romane precum ''Countdown to Extinction", "She Wolf", "Architecture of Aggression", "Sweating Bullets", "Ashes in Your Mouth", "A Tout Le Monde" ori "Symphony of Destruction".

Printre piesele bine primite de public s-a numărat şi cea care dă titlul noului album, "Super Collider", interpretată în premieră live pe o scenă.

Ultima piesă din concert a fost "Peace Sells". Aplauzele şi cererile de bis i-au adus înapoi pe scenă pe cei patru membri ai trupei Megadeth pentru încă o melodie, "Holy Wars... The Punishment Due".

În deschiderea show-ului Megadeth, pe scenă au urcat cei de la Trooper, una dintre cele mai titrate trupe heavy metal de la noi. Ei au mai susţinut concerte pe aceeaşi scenă alături de Iron Maiden, Manowar, Scorpions, Prodigy, Judas Priest, Whitesnake, WASP, Europe, Sepultura, Rasmus, Dog Eat Dog, Nazareth, Royal Hunt etc.

După spectacolul susţinut miercuri seara la Bucureşti, Megadeth va continua turneul cu spectacole la Oslo, Norvegia, pe 24 mai, Copenhaga, Danemarca, pe 25 mai, Groningen, Olanda, pe 26 mai, Bruxelles, Belgia, pe 27 mai, Fribourg, Elveţia, pe 29 mai.

Megadeth a fost fondată de Dave Mustaine în 1983 în Los Angeles, imediat după plecarea sa din Metallica. Noua trupă s-a remarcat imediat, reuşind să atragă atenţia publicului american asupra stilului thrash metal. Ovaţionată atât de public, cât şi de critici, Megadeth este una dintre puţinele trupe nominalizate de şapte ori consecutiv la premiile Grammy.

În cei aproape 30 de ani de la înfiinţare şi sute de concerte susţinute live, Mustaine şi trupa sa au adunat discuri de platină, zeci de premii şi milioane de fani pe toate continentele.

Momentul de cumpănă al trupei a fost în 2002, când Dave Mustaine a suferit o leziune gravă la mâna stângă, care aproape i-a paralizat braţul, întâmplare urmată de destrămarea Megadeth. Doi ani mai târziu, în 2004, Mustaine s-a recuperat fizic şi a reunit trupa, spre marea bucurie a fanilor din întreaga lume.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
  18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
  18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa