|
|||
DETALII STIRE:
Prințul Harry va efectua o expediție în scop umanitar la Polul Sud
Prințul Harry va sosi luni în Africa de Sud, de unde va pleca într-o expediție la Polul Sud în cadrul unei curse cu scop umanitar între trei echipe de militari răniți britanici, americani și din țări ale Commonwealth-ului, relatează AFP Prințul va participa cu echipa britanică la cursa de 335 km care va începe pe 29 noiembrie și va dura 16 zile. Echipele speră să ajungă la Polul Sud în jurul datei de 17 decembrie. Harry, 29 de ani, pilot de elicopter Apache care a fost în Afganistan, va sosi luni în Africa de Sud, iar echipele vor pleca marți la baza aeriană a stației ruse Novolazarevskaia de pe coastele continentului antarctic, unde vor rămâne câteva zile să se obișnuiască cu altitudinea și temperaturile joase. Fiecare echipă va avea un îndrumător și un ghid polar. Prințul Harry conduce asociația 'Walking with the Wounded', care strânge fonduri pentru readaptarea militarilor răniți și îi ajută să își găsească locuri de muncă în sectorul civil. El a lansat marți, în Trafalgar Square din Londra, cursa umanitară spre Polul Sud, salutând 'curajul minunat' de care dau dovadă toți participanții. 'Acești oameni vor să realizeze ceva deosebit și să dovedească celorlalți că, deși au pierdut o mână, un picior sau altceva care i-a făcut să ajungă invalizi, poți să faci multe dacă vrei', a spus prințul. Participanții la cursă vor parcurge 20 km pe zi, trăgând sănii încărcate cu 70 kg. Se vor confrunta cu temperaturi de până la—35 grade C și vânt de 80 km/h. Înainte de plecarea spre Capetown, duminică, pe aeroportul Heathrow, un veteran al armatei britanice, Ibrar Ali, care și-a pierdut brațul drept în Afganistan în 2007, în urma exploziei unei bombe, a salutat participarea prințului Harry la această cursă, arătând că și-a făcut loc cât se poate de firesc în echipă, 'fără vreo diferență între el și ceilalți'. Harry a participat deja la o cursă umanitară la Polul Nord, în 2011, alături de răniți de război din aceeași asociație, dar s-a întors înainte de finalul expediției pentru a fi martor la căsătoria fratelui său, William. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.