Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Luni, 21 Septembrie, 2020
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Auguste Rodin, sărbătorit astăzi de Google, la 172 de ani de la naşterea sa

Categorie stire Cultura | Autor stire Lit | Data publicare Luni, 12 Noiembrie, 2012 | Nr. accesari stire 1947 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Auguste Rodin, sărbătorit astăzi de Google, la 172 de ani de la naşterea sa

Google sărbătoreşte, luni, 172 de ani de la naşterea sculptorului francez Auguste Rodin, printr-un logo care prezintă cea mai faimoasă sculptură a artistului - "Gânditorul".


Noul logo al Google, realizat în albastru şi negru, prezintă una dintre sculpturile din seria "Gânditorul", realizată de maestrul francez Auguste Rodin. În noul logo, "Gânditorul" lui Rodin înlocuieşte cea de-a doua literă "O" din cuvântul Google.


Sculptorul, graficianul şi pictorul francez Auguste Rodin (12 noiembrie 1840 - 17 noiembrie 1917) a revoluţionat limbajul sculpturii, fiind considerat de mulţi critici drept cel mai mare sculptor după Michelangelo. Rodin şi-a demonstrat modernitatea nu doar prin stilul conceptual al lucrărilor sale, ci şi prin modul de expunere, alegând spaţiile în aer liber.


În 1907, în atelierul său a lucrat şi sculptorul român Constantin Brâncuşi, care, părăsind studioul după numai câteva luni, şi-a justificat plecarea spunând: "Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori!".


Considerată o capodoperă a finalului de secol XIX, seria "Gânditorul" cuprinde peste 20 de sculpturi. "Gânditorul", una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume şi cea mai cunoscută lucrare a sculptorului francez, prezintă silueta unui bărbat gol, stând pe o piatră, privind în jos, cu cotul drept sprijinit pe genunchiul stâng şi sprijinându-şi bărbia în palma dreaptă.


Realizate iniţial pentru a face parte dintr-un proiect monumental al maestrului Rodin, intitulat "Poarta Infernului", inspirat din opera poetului şi filosofului italian Dante, sculpturile din seria "Gânditorul" au primit o nouă semnificaţie, devenind un simbol al doctrinei socialiste în timpul crizei politice din Franţa din 1906.


François Auguste René Rodin s-a născut într-o familie modestă din Paris. În 1853, la vârsta de 14 ani, este admis la École Spéciale de Dessin et de Mathématiques, urmând cursurile desenatorului Horace Lecoq de Boisbaudran şi ale pictorului Stéphane Belloc. Între anii 1854-1857 studiază la École des Arts Décoratifs, dar este respins de trei ori în decursul acestor ani în încercarea de a fi admis la École des Beaux-Arts. Urmează în acest timp cursuri de literatură şi istorie la Collège de France.


Debutează cu portrete şi desene, realizate sub îndrumarea lui Jean-Baptiste Carpeaux, după care, în anul 1864, începe să lucreze în atelierul sculptorului Albert Carrier-Belleuse, reprezentant al stilului denumit "seconde Empire", realizând decoraţii murale, modele de ornamente şi vase la manufacturile de porţelan din Sèvres.


Împreună cu Albert Carrier-Belleuse pleacă, în 1870, la Bruxelles, colaborarea lor continuând până în 1872. Ulterior, Rodin începe să colaboreze cu sculptorul belgian Antoine-Joseph Van Rasbourgh, cu care decorează unele edificii publice din Bruxelles, dar şi case particulare.


În perioada 1875-1876, pleacă într-o călătorie de studii în Italia, la Florenţa şi la Roma, pentru a "descoperi secretele lui Michelangelo", iar în 1877 merge într-un turneu al catedralelor gotice din centrul Franţei. În acelaşi an, expune la Cercul artistic şi literar din Bruxelles şi apoi la Salonul artiştilor francezi din Paris sculptura "Âge d'arain" (Vârsta de bronz), care provoacă scandal, fiind acuzat că a făcut un mulaj după natură. Între anii 1879-1882 lucrează la manufacturile din Sèvres, iar în 1880 îşi deschide propriul atelier la Paris, pe care îl va păstra până la sfârşitul vieţii.


Statul francez îi cumpără sculptura "Âge d'arain" şi îi comandă (în 1880) un portal (intrare principală monumentală într-un edificiu, de obicei încadrată cu un chenar de piatră, de zid sau de lemn şi bogat împodobită, n.r.) pentru viitorul Muzeu de Arte Decorative. Rodin alege tema infernului din opera lui Dante, lucrarea "La Porte d'Enfer" (Poarta Infernului) - un ansamblu de figuri dispuse aparent haotic, ca analogie vizuală a decăderii morale la sfârşit de secol - rămâne însă neterminată.


În 1895, inaugurează grupul statuar "Les Bourgeois de Calais" (Burghezii din Calais), iar în 1887 ilustrează voumul de poezii "Les Fleurs du Mal" (Florile răului) de Charles Beaudelaire, pentru editura Gallimard.


Ca membru fondator al Société nationale des Beaux-Arts, Rodin obţine în 1889 comanda executării unei statui a lui Victor Hugo pentru Panthéon-ul din Paris, dar, din cauză că sculptorul se decide să-l înfăţişeze pe poet gol şi înconjurat de muze, proiectul îi este respins. În 1893, devine preşedinte al secţiei de sculptură la Société Nationale des Beaux-Arts, ca succesor al lui Jules Dalou.


Anul 1899 este marcat de organizarea primelor mari expoziţii retrospective la Bruxelles, apoi la Rotterdam, Amsterdam şi la Haga. Cu ocazia Expoziţiei Universale din 1900, se inaugurează "Pavilionul Rodin", în Place de l'Alma din Paris, unde sunt expuse 171 opere ale artistului, printre care pentru prima dată şi "Poarta Infernului", deşi nu fusese finalizată. Pavilonul va fi demontat şi reconstruit la Meudon - domiciliul artistului - în anul următor.


În anul 1907, Rodin se instalează în Hôtel Biron din Paris, care, în anul următor, va deveni Muzeul Rodin. În 1911, participă la Expoziţia Regală de Arte din Berlin. Compoziţia "Burghezii din Calais" este cumpărată de statul englez şi va fi instalată în grădinile Westminster din Londra, în faţa Parlamentului. Între timp realizează sculpturile "Adam", "Eva" şi "Gânditorul" (Le Penseur).


În Metropolitan Museum din New York este inaugurată, în 1912, o sală consacrată lui Auguste Rodin. În 1914 îi apare monografia "Les Cathédrales de France", care cuprinde studiile sale asupra stilului gotic în arhitectură.


În anul 1916, Auguste Rodin se îmbolnăveşte grav şi donează o mare parte din colecţiile sale statului francez. La 29 ianuarie 1917, se căsătoreşte, la Meudon, cu Rose Beuret. Rose moare pe 14 februarie, iar Auguste Rodin se stinge din viaţă pe 17 noiembrie. Amândoi sunt înmormântaţi în cimitirul din Meudon.


La 4 august 1919, Muzeul Rodin din Paris îşi deschide porţile pentru public.


Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - LUNI
  04:30 Deşteptarea României
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Quantika
  11:00 Magie pe Baricadă
  11:30 Baricada Music
ACUMA LA TV 12:00 Ghilea Show
  13:00 Vitralii
  14:30 Baricada Music
  15:00 Pe Baricadă
  16:00 Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş
  17:00 Timpul - artă şi ştiinţă
  17:30 Comunitatea mea
  18:00 În Arenă cu Adrian Creţa
  19:00 Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Fără pleoape la urechi
  04:00 În Arenă
  05:00 Aradul de 5 stele
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa