Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 12 August, 2020
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Violonistul Andrei Agoston în Toamna Muzicală Arădeană

Categorie stire Cultura | Autor stire Alecu | Data publicare Marti, 13 Noiembrie, 2012 | Nr. accesari stire 935 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Violonistul Andrei Agoston în Toamna Muzicală Arădeană

Andrei Agoston, unul dintre cele mai mari nume ale violonisticii mondiale onorează scena de concerte a Aradului, în concertul simfonic din seara de 15 Noiembrie. Cel de al patrulea concert al Festivalului Toamna Muzicală Arădeană este programat în seara de joi de la ora 19.00, partitura violonistică aleasă de interpret fiind Concertul pentru vioară şi orchestră în re major de Ludwig van Beethoven, unul dintre titlurile care l-au consacrat ca maestru în rândul criticii şi al publicului din întreaga lume.

La această nouă întâlnire cu Filarmonica, violonistul este acompaniat de dirijorul casei Cristian George Neagu, cel care a completat oferta simfonică a programului cu romantica uvertură Rosamunde de Franz Schubert şi cu Simfonia a III-a, în la minor, Scoţiana op.56 de Felix Mendelssohn Bartholdy.

 

Andrei Agoston este câştigătorul marilor concursuri internaţionale Johann Sebastian Bach - Leipzig, Piotr Ilici Ceaikovski - Moscova, Tibor Varga - Sion şi George Enescu - Bucureşti, însă cariera sa internaţională a luat amploare în 1972, după câştigarea concursului David Oistrach de la Viena, premiul I al competiţiei fiindu-i acordat de însuşi marele violonist, preşedintele juriului.

Ca interpret de clasă mondială, solistul a fost acompaniat de ansambluri de acelaşi rang:Wiener Philharmoniker,Tonkünstler Orchester Wien, Filarmonica din Moscova, Sinfonia Varşovia, Philharmonia Hungarica (Germania), Filarmonica din Lisabona (Portugalia), Orchestra Naţionala Radio din Sofia, Orchestra simfonică din Shanghai (China), Tokyo Ensemble (Japonia), Orchestra Festivalului din Budapesta, Orchestra de coarde din Budapesta, Filarmonica „George Enescu”  Bucureşti, Orchestra Naţionala Radio - Bucureşti, Filarmonica Transilvania Cluj Napoca, Alabama Symphony Orchestra etc.

Artistul a concertat sub baghetele maeştrilor Sir Yehudi Menuhin, Yuri Temirkanov, Justus Frantz, Roman Kofman, Emil Tabakov, Isreal Yinon, Gerard Oskamp, Ervin Lukacs, Tamas Gal, Erich Bergel, Cristian Mandeal, Emil Simon şi Johannes Wildner.

Andrei Agoston a fost concert maestrul renumitului ansamblu Philharmonia Hungarica din Germania între anii 1991 şi 2001 şi a ocupat până în acest an poziţia de concert maestru al orchestrei Neue Philharmonie Westfalen.

Născut la Cluj Napoca, violonistul a studiat cu profesorii Paula Kouba, Peter Zsurka şi mai târziu cu Ştefan Ruha, iar timp de 20 de ani a fost cadru didactic al Academiei de Muzică Gheorghe Dima.

 

Cristian George Neagu

 

A absolvit Liceul de muzică din Timişoara în 1982 şi cursurile Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj în 1987, obţinând diploma în muzicologie. A studiat dirijatul la Bucureşti, cu maeştrii Cristian Mandeal şi Constantin Bugeanu, participarea din 1987 la Festivalul tinerilor dirijori de orchestră de la Buşteni, marcând începutul activităţii sale prodigioase la pupitrul diverselor orchestre simfonice din România.

Din 1990 Cristian George Neagu este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad,

alături de orchestra simfonică concertând în Italia şi Germania şi realizând numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune. În 1992 a apărut primul său disc.

În iunie 1992, dirijorul a participat la cursurile organizate la Cluj de « Internationale Bachakademie » din Stuttgart, unde s-a perfecţionat cu dirijorul Christfried Brödel. Ca urmare a prezenţei sale la aceste cursuri, i-a fost acordată o bursă în scopul frecventării cursurilor de vară susţinute în anul următor de Helmuth Rilling la Stuttgart.

În 1995 a debutat ca tânăr dirijor de orchestră la pupitrul Filarmonicii George Enescu şi totodată cu spectacolul “Spărgătorul de nuci” pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.

Între 1992 şi 1999 Cristian George Neagu a predat contrapunct la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi la acelaşi institut a condus între 1993 şi 1995 clasa de orchestră.

Cristian George Neagu este câştigătorul premiului oferit de Fundaţia SOROS pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat Constantin Silvestri Bucureşti din 1996.

 

 

 

Biroul de presă al Filarmonicii de Stat Arad



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
ACUMA LA TV 06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa