Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 30 Aprilie, 2024
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

NY Times: Festivalul de film românesc de la New York este unul modificat de politica de acasă

Categorie stire Cultura | Autor stire Lit | Data publicare Joi, 29 Noiembrie, 2012 | Nr. accesari stire 1002 ori | Comentarii stire 0 comentarii

NY Times: Festivalul de film românesc de la New York este unul modificat de politica de acasă

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului "Making Waves: New Romanian Cinema" s-a schimbat în ultimele luni.


"Atunci când sponsorizezi un festival de film românesc şi partenerul tău român este atacat de noile autorităţi de la Bucureşti, periclitând şi poziţia ta, pur şi simplu ai impresia că faci parte dintr-o farsă", mai scrie NY Times.


"În ultimii zece ani, evoluţia filmului românesc a fost una dintre cele mai impresionante creşteri din cinematografia mondială, cu premii la Cannes şi la alte festivaluri pentru producţii consecutive (...) Dar noua administraţie ne-a dus înapoi de unde am început", a declarat Corina Şuteu, care, în septembrie, a demisionat din postul de director al Institutului Cultural Român din New York. "Autorităţile de acum s-au întors la un discurs legat de cultură care este foarte arhaic, iar ei nu consideră că noul val al filmului românesc este reprezentativ pentru România", a adăugat aceasta.


Organizat de Romanian Film Initiative şi Film Society of Lincoln Center şi susţinut de nume mari ale lumii artistice şi cinematografice din România şi din Statele Unite ale Americii, evenimentul este o iniţiativă independentă, care îşi doreşte să continue, sub denumirea "Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc", Festivalul de Film Românesc de la New York, un proiect demarat în 2006 de Institutul Cultural Român din oraşul american, sub conducerea fostului director, Corina Şuteu.


Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, mai multe personalităţi ale noului cinema românesc - Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică - sprijină festivalul "Making Waves", care se va desfăşura la Lincoln Center, de joi până pe 5 decembrie.


"Este un guvern ionescian", a declarat directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, pentru The New York Times.


La rândul său, regizorul Andrei Ujică a declarat pentru The New York Times, de la Berlin: "Este un fel de încercare de mică revoluţie culturală, în stil maoist, dar într-o nouă formă, susţinută de cultura tabloidă, atât de puternică în ţările est-europene".


Pe de altă parte, adaugă The New York Times, guvernul Victor Ponta neagă, pe site-ul oficial, orice intenţie de a avea monopol asupra instituţiilor culturale. "Deciziile luate au ca scop doar clădirea unui cadru mai bun pentru funcţionarea Institutului Cultural Român şi redresarea problemelor legate de cheltuirea banilor din buget", se arată în declaraţia publică citată de cotidianul american.


De asemenea, publicaţia aminteşte că Şuteu a reuşit să obţină o finanţare de 22.000 de dolari din partea a 300 de persoane. Mai multe personalităţi din mediul cultural şi-au manifestat susţinerea faţă de acest festival, care a mai primit o subvenţie de 50.000 de dolari din partea Trust for Mutual Understanding, ce susţine schimburile dintre Statele Unite ale Americii şi ţările dintre fostul bloc sovietic.


"Corina (Şuteu, n.r.) şi Oana (Radu, fostul director adjunct al ICR New York, n.r.) au fost foarte rapide şi au făcut ca acest festival să se întâmple, lucru pe care cred că nu l-ar fi reuşit oricine", a declarat pentru The New York Times directorul de programe Film Society of Lincoln Center, Scott Foundas. "A fost o mişcare foarte curajoasă din partea lor şi, fără să ezite, au creat o nouă entitate care să protejeze independenţa festivalului şi pentru a continua parcursul acestuia", a adăugat el.


"Making Waves" îşi propune să asigure o continuitate a prezenţei cinematografiei româneşti în spaţiul american şi consolidarea parteneriatului cu Film Society of Lincoln Center. Festivalul oferă o panoramă a producţiei cinematografice recente - incluzând filme de ficţiune, documentar şi scurtmetraje -, precum şi o serie de programe speciale, retrospective de autor, dezbateri, lansări de carte şi alte evenimente dedicate întâlnirii între profesioniştii de film americani şi români. Printre filmele care vor fi proiectate la "Making Waves" se numără "Trei zile până la Crăciun", de Radu Gabrea, "Dincolo de dealuri", de Cristian Mungiu, "Despre oameni şi melci", de Tudor Giurgiu, "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, şi "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru. De asemenea, festivalul include o secţiune dedicată cineastului Alexandru Tatos


Printre invitaţii festivalului "Making Waves" se numără actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur şi Andi Vasluianu, regizorii Tudor Giurgiu şi Radu Gabrea şi producătoarea Ada Solomon.



share - facebook    share - twitter
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
  18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
ACUMA LA TV 18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta