Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 08 Decembrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Umoristul, scriitorul şi omul de televiziune Dan Mihăescu a murit

Categorie stire Cultura | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 25 Ianuarie, 2013 | Nr. accesari stire 839 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Umoristul, scriitorul şi omul de televiziune Dan Mihăescu a murit

Umoristul, scriitorul şi omul de televiziune Dan Mihăescu a încetat din viaţă, la vârsta de 79 de ani, în urma unei boli incurabile.

"Cu umorul care l-a caracterizat toată viaţa, Dan Mihăescu a lăsat câteva rânduri pentru cei care l-au iubit: 'Umoristul Mihăescu a decis să decedeze / Lung prilej de bârfe şi de ipoteze'", se arată într-un comunicat remis de Radio România Actualităţi AGERPRES vineri dimineaţă, care citează o scrisoare trimisă de familia regretatului scriitor.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Dan Mihăescu o pot face duminică. Trupul neînsufleţit al lui Dan Mihăescu va fi depus la Televiziunea Română, duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 12,00, potrivit aceleiaşi surse.

Dan Mihăescu, umorist, regizor şi scenarist, s-a născut la 5 iunie 1933.

Autorul a nenumărate momente umoristice, a creat scenete pentru mari actori precum Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Toma Caragiu, Amza Pellea sau Nicu Constantin.

De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume mari din industria televiziunii, cum ar fi Tudor Vornicu, Valeriu Lazarov şi Titus Munteanu.

Printre filmele regizate de Dan Mihăescu se numără: "Cum ne-ar vrea bărbaţii?!" (1982), "Cine râde la urmă (1977)", "Avocatul (1976)", "Primarul activ (TV) / (1976)", "Un text cu bucluc (1976)", "Administratorul de bloc (1973)", "Sorcovitorul...voluntar (TV) / (1973)", "Interviu cu un idol (TV) / (1972)", " Antinevralgicul (1970)", "Secţia corecţională (1970)".

A debutat la 'Unda veselă', apoi a scris la revista de umor 'Urzica'. De asemenea, a colaborat şi la revista 'Magazin', unde a scris un roman foileton intitulat 'Alo, miliţia!', ulterior fiind realizat şi primul film poliţist.

Printre volumele scrise de el se numără romanul "Ancheta" (1962), nuvela "Prevestirea călugărului Chesarion" (1966), "Călătorului îi şade bine cu... gluma!" - schiţe umoristice, în colaborare (1976), "Slalom printre bănuiţi" - roman (1981), "În căutarea umorului pierdut" - schiţe umoristice (1983), "Fereastra dinspre... adevăr" - roman (1985), "Cartea cu zâmbete" - schiţe umoristice (1986), "Poiana cu zâmbete" - schiţe umoristice (1988).

După 1989 şi-a continuat cariera şi a contribuit cu multe momente umoristice pentru emisiuni de divertisment ori programe dedicate Crăciunului sau Revelionului.

În martie 2011, a fost lansat, în prezenţa artistului, volumul biografic "Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist", de Annie Musca.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
  06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
  10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
ACUMA LA TV 13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
  19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa