Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 17 Septembrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Ediţia din acest an a Concursului 'George Enescu', decalată pentru 2014

Categorie stire Cultura | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 14 Februarie, 2013 | Nr. accesari stire 659 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Ediţia din acest an a Concursului 'George Enescu', decalată pentru 2014

Guvernul a decis să decaleze ediţia din acest an a Concursului "George Enescu" pentru aceeaşi perioadă a anului viitor, astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului "George Enescu".

"Conducerea Ministerului Culturii şi Comitetul de Organizare a Festivalului şi Concursului Internaţional 'George Enescu' au analizat bugetul propus de Guvern prin Ministerul Culturii, precum şi structura şi programul ediţiei din 2013. Având în vedere că bugetul Festivalului este susţinut în cea mai mare parte de către Guvernul României, pe fondul actualelor condiţii economice, a fost regândită construcţia acestuia în aşa fel încât România să continue să organizeze acest eveniment la standarde internaţionale, facilitând un schimb cultural unic între cultura şi artiştii români şi patrimoniul cultural mondial'', informează joi Biroul de presă al Executivului.

Guvernului, în calitate de producător al evenimentului, i se alătură şi Primăria Municipiului Bucureşti care va contribui cu o sumă din bugetul propriu la fondurile necesare finanţării Festivalului. S-a analizat şi posibilitatea continuării atragerii unor fonduri din surse private, existând interes din partea unor companii, susţine sursa citată.

Festivalul va avea loc în perioada 1 - 28 septembrie, găzduind 150 de spectacole de muzică, operă şi balet în Bucureşti şi în alte centre culturale din ţară: Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.

"În urma analizei efectuate, s-a decis regândirea structurii şi a modului de organizare a Concursului Internaţional 'George Enescu'. În acest sens, s-a hotărât decalarea ediţiei din acest an a Concursului pentru aceeaşi perioadă a anului viitor - 2014 - astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului 'George Enescu'. Această modificare de calendar nu va afecta standardele Concursului, ci este menită să permită o îmbunătăţire a acestora, în condiţiile efortului logistic şi financiar pe care un astfel de demers îl presupune", dă asigurări Guvernul.

Executivul susţine că decalarea manifestării nu va crea prejudicii eventualilor concurenţi, întrucât înscrierile pentru Concursul "George Enescu" ediţia 2013 nu au început până la data efectuării acestei analize.

Festivalul Internaţional "George Enescu" rămâne în atenţia Guvernului şi Ministerului Culturii ca prioritate a politicii culturale şi de susţinere a brandului cultural de ţară.

Premierul Victor Ponta a criticat, pe 10 ianuarie, tendinţa unor instituţii de a angaja cheltuieli mai mari decât îşi permit şi a dat ca exemplu bugetul Festivalului "George Enescu", despre care a spus că este "impresionant şi pentru o ţară bogată".

El a subliniat importanţa acestui festival şi şi-a exprimat sprijinul pentru organizarea lui, dar a arătat că era "şi mai important să fie şi banii atunci când se fac cheltuielile".

"Unul dintre motivele pentru care avem atât de multe datorii este faptul că există încă practica - a existat până în acest an - de a angaja cheltuieli fără să ai bani. Sunt cheltuieli bune şi frumoase pe care le salut. Zilele acestea am aflat bugetul Festivalului 'George Enescu', un buget impresionant şi pentru o ţară bogată... E important pentru România să aibă un festival şi îl vom sprijini şi e o mândrie, era şi mai important să fie şi banii atunci când faci cheltuielile. Dar e o practică veche în România pe care trebuie să o oprim: întâi să existe banii şi după aceea faci contractele, nu invers", a subliniat Victor Ponta.

Festivalul "George Enescu" este organizat de Artexim, instituţie publică a Ministerului Culturii, iar bugetul evenimentului în 2013 este de nouă milioane de euro.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
ACUMA LA TV 10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
  18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
  18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa