Ordinele cavalereşti şi România

Fără îndoială, cavaleriile iniţiatice exercită o anumită fascinaţie pentru omul contemporan.  În ce rezidă aceasta? Probabil şi în acea aură de mister care a învăluit apariţia şi cristalizarea acestor ordine iniţiatice. Ar mai putea fi şi anvergura la care acestea au ajuns, într-un interval de timp relativ scurt, precum şi multitudinea sferelor societale în care au fost implicate: de la spiritualitate, la cultură, la arhitectură, filantropie şi chiar politică.

     Dimensiunea culturală - dacă vorbim grosso modo -, a fost cea care a conferit acestor confrerii perenitatea, cel puţin în memoria colectivă a umanităţii. Aceasta a fost dublată de componenta caritativă.  Fie că vorbim despre Ordinul Sfântului Lazăr, Ordinul de Malta, Ordinul Templier sau cel Teuton - ca să le amintim doar pe cele mai importante, în cronologia devenirii lor -, în toate cazurile identificăm o coordonată filantropică dominantă în ansamblul activităţilor acestora.

   Implementarea acestor ordine în spaţiul românesc dă, într-un anume fel, măsura racordării elitelor româneşti la ceea ce se numeşte esoterismul de sorginte occidentală. Maniera în care s-au cristalizat la noi aceste ordine, precum şi formula de exprimare publică, nu întotdeauna cele mai fericite, spun mult despre maturitatea societăţii româneşti şi pot face obiectul  unor studii de sociologie a elitelor din România contemporană.

   Pe de altă parte, putem observa – mai ales în ultimii ani - , o anumită dinamică în ceea ce priveşte pătrunderea unor ordine cavalereşti în România şi implicit cristalizarea unor formule proprii de organizare în ţara noastră. Ne putem întreba firesc cu ce pot veni elitele româneşti în întâmpinarea unor astfel de demersuri, care sunt, fără îndoială, salutare şi trebuie încurajate.

   Ajungem astfel la un subiect mai puţin abordat, mai exact la cultura de tip iniţiatic , de tip esoteric din România actuală, zonă în care identificăm limite serioase, fără să nesocotim însă unele contribuţii notabile ale unor intelectuali  români post – decembrişti, care, prin cercetările întreprinse,  recuperează coordonate tot mai consistente din patrimoniul esoteric şi iniţiatic autohton.

    Tocmai în aceasta constă, credem noi, ,, punctul de întâlnire” între aceste confrerii occidentale şi elitele româneşti actuale.  În acest sens, considerăm că trebuie susţinute demersuri editoriale, artistice, dar şi de altă factură, care pot valoriza, la nivel internaţional moştenirea esoterică din spaţiul românesc, încă foarte  puţin cunoscută.

   În afara unor asemenea abordări, există riscul – cum s-a întâmplat deja în mai multe cazuri -, ca proiectele privind implementarea şi structurarea ordinelor de factură cavalerească în România să fie lipsite de consistenţa necesară unei construcţii solide, care să poată mai  apoi genera programe pentru diverse sectoare sociale şi nu, cum am putut observa de multe ori, simple acţiuni caritabile prilejuite de momentele importante de peste an. România are nevoie, credem noi, de ordine cavalereşti puternice, bine articulate, care să reprezinte veritabile motoare ale societăţii civile - aşa cum se întâmplă în Occident -, atât în ceea ce înseamnă demersurile cu caracter filantropic, cât şi cele de factură cultural-esoterică şi, de ce nu, cele de  promovare internaţională a patrimoniului iniţiatic  românesc.

Antoniu Martin