Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 20 Octombrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

O capsulă Soyuz cu trei astronauţi la bord a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Lit | Data publicare Miercuri, 24 Octombrie, 2012 | Nr. accesari stire 1071 ori | Comentarii stire 0 comentarii

O capsulă Soyuz cu trei astronauţi la bord a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă rusească Soyuz, care are la bord trei astronauţi, a decolat, marţi, de pe cosmodromul Baikonur din stepele Kazahstanului, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).


Capsula Soyuz TMA-06M, având la bord o echipă formată din cosmonauţii ruşi Oleg Noviţki şi Evgheni Tarelkin şi americanul Kevin Ford, a decolat la ora 10.51 GMT.


Înainte de decolare, cei trei au fost filmaţi în timp ce îşi citeau listele de instrucţiuni într-un compartiment al capsulei, unde mai putea fi văzută mascota lor, un mic hipopotam, şi un logo al Rusiei, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.


Capsula Soyuz a ajuns pe orbita terestră la aproximativ 10 minute după decolare. Conectarea ei la ISS este programată pentru joi, la ora 12.35 GMT.


Această lansare era prevăzută iniţial pentru 15 octombrie, dar ea a fost amânată pentru că inginerii ruşi au fost nevoiţi să înlocuiască un aparat de la bordul capsulei, potrivit agenţiei spaţiale ruse (Roskomos).


Cei doi cosmonauţi ruşi efectuează prima lor misiune în spaţiu, în timp ce astronautul de la NASA a ajuns deja pe ISS la bordul unei navete americane, în anul 2009.


Pe parcursul misiunii lor, care se va întinde pe durata a 140 de zile, cei trei astronauţi vor efectua circa 40 de experimente ştiinţifice. Kevin Ford a declarat înainte de decolare că va lua cu el 32 de peştişori care vor fi folosiţi la diverse experimente în stare de imponderabilitate.


Cei trei astronauţi vor fi întâmpinaţi la bordul ISS de americanca Sunita Williams, rusul Iuri Malentchenko şi de japonezul Akihiko Hoshide. Aceştia au ajuns pe ISS în luna iulie şi vor reveni pe Terra la jumătatea lunii noiembrie.


În ultimele luni, Rusia a cunoscut o serie de eşecuri în industria spaţială. La începutul lunii august, transportorul rusesc Proton-M, lansat de pe Baikonur, a eşuat în încercarea de a plasa pe orbită doi sateliţi de telecomunicaţii, din cauza unei defecţiuni tehnice.


Cu câteva săptămâni înainte, o primă procedură de conectare la ISS a unui vehicol de tip cargo Progress a eşuat.


În prezent, după retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz - care au trei locuri - pentru a-şi trimite astonauţii la bordul ISS şi plăteşte Rusiei suma de 50 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.


În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.


ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.


ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
  06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
  10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
  13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
  15:30 La graniţele cunoaşterii
ACUMA LA TV 16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
  19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa