Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 20 Octombrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Cercetătorii australieni anunţă descoperirea unui potenţial leac pentru SIDA

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 17 Ianuarie, 2013 | Nr. accesari stire 666 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Cercetătorii australieni anunţă descoperirea unui potenţial leac pentru SIDA

Cercetătorii de la Institutul de Cercetări Medicale din Queensland au anunţat că au făcut o descoperire ce ar putea duce la conceperea unui leac pentru SIDA.

Profesorul David Harrich afirmă că oamenii de ştiinţă australieni au descoperit o metodă prin care pot modifica o proteină din HIV astfel încât virusul, în loc să se răspândească, protejează împotriva infecţiei. „S-ar putea spune că folosim focul pentru a lupta împotriva focului”, expică Harrich.

„Am luat o proteină normală a virusului de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta şi am modificat-o. Astfel, în loc ca proteina să ajute virusul, acum acţionează pentru a împiedica copierea sa, fiind incredibil de eficientă în acest scop”, spune Harrich. „Nu am mai văzut aşa ceva. Proteina modificată funcţionează de fiecare dată”, a adăugat profesorul.

Profesorul Harrich spune că proteina modificată nu poate vindeca HIV, dar în testele de laborator a protejat celulele umane de SIDA. „Această terapie reprezintă un potenţial leac pentru SIDA”, spune cercetătorul.

„Nu este un leac pentru infecţia cu HIV, dar ar putea ajuta la eliminarea acestei boli. Proteinele prezente în celulele imunitare ar ajuta la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, astfel încât pacienţii să poată gestiona infecţiile obişnuite”, spune Harris. „Ai fi infectat în continuare cu HIV, dar virusul ar rămâne latent, nu s-ar «trezi», astfel că nu ar duce la SIDA. Cu un astfel de tratament poţi avea un sistem imunitar sănătos”, explică profesorul.

În acest moment, pacienţii ce suferă de SIDA au nevoie de mai multe mijloace terapeutice pentru a gestiona această afecţiune. Dacă testele clinice sunt încununate de succes, un singur tratament ar putea înlocui aceste tratamente multiple. „Terapia medicamentoasă ţinteşte individual enzime sau proteine, astfel că avem un medicament pentru o proteină. Pacienţii cu SIDA sunt nevoiţi să ia două sau trei medicamente, iar în acest caz ar folosi un singur agent care ar avea acelaşi efect”, spune Harrich.

Profesorul australian afirmă că noul tratament are potenţialul de a aduce îmbunătăţiri masive în calitatea vieţii a pacienţilor purtători ai virusului HIV. „Cred că oamenii îşi doresc o metodă prin care să trăiască fericiţi şi să aibă vieţi productive, cu cât mai puţine intruziuni cu putinţă. Astfel, fie elimini infecţia virală, fie elimini procesul care duce la o afecţiune, iar noua terapie face posibilă cea de-a doua cale pe termen lung”, explică cercetătorul.

Harrich anunţă că în cursul acestui an urmează să fie efectuate teste clinice pe animale, iar primele semne sunt pozitive. „Până acum, proteina a trecut cu succes de toate testele pe care le-am efectuat. În cursul acestui an vom începe testele pe animale, iar datele preliminare sugerează că vom trece repede de această etapă”, spune profesorul.

Cercetarea este publicată în jurnalul Human Gene Therapy.

Conform datelor publicate de ONU, numărul persoanelor infectate cu HIV la nivel mondial era de 34 de milioane în 2011, faţă de 33,5 milioane în 2010. Vasta majoritate (23,5 milioane) trăiesc în Africa sub-Sahariană, alte 4,2 milioane trăind în Asia de Sud şi Sud-Est.

În 2011 au fost înregistrate 1,7 milioane de decese provocate de SIDA, cu 24% mai puţine decât în 2005 şi cu 6% mai puţine decât în 2010.

Numărul infecţilor noi cu HIV a fost înjumătăţit în 25 de ţări cu venituri mici şi mijlocii, ONU anunţând că obiectivul „zero noi infecţii” pare să fie tot mai aproape.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
  06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
  10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
  13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
ACUMA LA TV 15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
  19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa