Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Luni, 19 August, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Cum plănuieşte NASA să ne protejeze de ameninţarea reprezentată de asteroizi?

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Miercuri, 20 Februarie, 2013 | Nr. accesari stire 707 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Cum plănuieşte NASA să ne protejeze de ameninţarea reprezentată de asteroizi?

NASA, universităţi şi organizaţii private din Statele Unite ale Americii lucrează la conceperea unor sisteme care să lanseze un semnal de alarmă în cazul unor asteroizi precum cel ce a lovit Rusia săptămâna trecută.

  Agenţia spaţială americană subliniază că evenimente similare celui înregistrat în zona Uralilor, în care un meteorit a dus la distrugerea a mii de ferestre şi la rănirea a 1.200 de persoane, au loc foarte rar.

  „Ne putem aştepta la un eveniment de această magnitudine să aibă loc la aproximativ 100 de ani, în medie”, a explicat Paul Chodas, expert în cadrul  Near-Earth Object Program, aşa cum este intitulat programul dedicat de NASA identificării obiectelor spaţiale aflate în apropierea Pământului.

În aceeaşi zi în care fragmentele de meteorit au căzut în Rusia în urma unei explozii echivalente cu 500.000 de tone de TNT, un asteroid cu diametrul de 45 de metri, intitulat 2012 DA14, a trecut pe lângă Terra. Dacă ar fi lovit planeta noastră, acest asteroid ar fi putut şterge de pe faţa Pământului un oraş de mari dimensiuni.

Acum 10 ani, NASA nu ar fi putut detecta asteroidul 2012 DA14, a explicat Lindsey Johnson, manager de proiect în cadrul programului NEO al NASA. Expertul afirmă că NASA a progresat în ceea ce priveşte detectarea asteroizilor de mici dimensiuni.

Specialistul afirmă că există cel puţin 500.000 de astfel de obiecte în apropiere de Terra, fiind dificil de urmărit din cauza dimensiunilor lor reduse.

După ce Congresul american a stabilit în 1998 drept obiectiv pentru agenţia spaţială americană identificarea asteroizilor cu un diametru de un kilometru sau mai mare ce ar putea provoca daune catastrofale pe Terra, NASA a reuşit să identifice aproximativ 95% dintre aceşti asteroizi.

Programul NEO din cadrul NASA detectează în mod curent şi urmăreşte asteroizii şi cometele din apropiere de Terra folosind telescoape spaţiale şi aflate la sol. Oamenii de ştiinţă estimează masa acestora şi orbita lor, pentru a putea calcula dacă reprezintă un pericol pentru planeta noastră.

În cadrul acestui sistem, radiotelescopul Arecibo din Puerto Rico, ce beneficiază de o antenă măsurând 305 metri în diametru, poate observa cu un grad mare de detaliu o treime din cerul nocturn, detectând asteroizii de mari dimensiuni.

Toţi asteroizii observaţi de orice persoană din lume cu ajutorul unui telescop, chiar şi de către amatori, trebuie notificaţi către Minor Planet Center, organizaţie finanţată de NASA şi gestionată de Smithsonian Astrophysical Observatory pentru Uniunea Astronomică Internaţională.

În contextul reducerilor bugetare, NASA încearcă să dezvolte alte sisteme capabile să identifice şi obiectele de mici dimensiuni din spaţiu.

În acest scop, agenţia spaţială americană finanţează cu 5 milioane de dolari un proiect de la Universitatea Hawaii intitulat Atlas – Asteroid Terrestrial-Impact Alert System..

Cercetătorii spun că proiectul ATLAS, ce va monitoriza tot cerul vizibil noaptea, va putea detecta asteroizi cu diametrul de 45 de metri cu o săptămână înainte să lovească planeta noastră.

Pentru asteroizii mai mari de 150 de metri în diametru, sistemul va putea oferi un avertisment cu trei săptămâni înainte de impact. Specialiştii anunţă că ATLAS va deveni operaţional în 2015.

John Tonry, coordonatorul proiectului ATLAS, afirmă că scopul proiectului este identificarea obiectelor spaţiale periculoase şi oferirea unui avertisment în timp util, care să permită elaborarea unor măsuri care să protejeze publicul.

Specialiştii spun că sistemul este atât de sensibil încât poate detecta din San Francisco o flacără de chibrit aprinsă în New York.

  „Sistemul va oferi suficient timp pentru a evacua zona de persoane, pentru a lua măsuri de protejare a clădirilor şi a infrastructurii şi pentru a lansa o alertă de tsunami în cazul unui impact în ocean”, se arată pe site-ul oficial al ATLAS.

Cu toate acestea, foşti astronauţi ai NASA şi alţi oameni de ştiinţă afirmă că eforturile NASA sunt insuficiente. Din acest motiv, aceştia au conceput fundaţia B612 şi au lansat un proiect ce intenţionează să finanţeze, să construiască şi să lanseze în spaţiu primul telescop privat ce are scop identificarea asteroizilor şi protejarea omenirii.

În acest scop, fundaţia B612 încearcă să strângă 450 de milioane de dolari pentru a construi şi lansa telescopul spaţial Sentinel, ce urmează să orbiteze în jurul Soarelui la o distanţă de 273 de milioane de kilometri de Terra, pentru a detecta asteroizi care altfel nu sunt vizibili.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - LUNI
  04:30 Deşteptarea României
ACUMA LA TV 06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Quantika
  11:00 Magie pe Baricadă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Vitralii
  14:30 Baricada Music
  15:00 Pe Baricadă
  16:00 Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş
  17:00 Timpul - artă şi ştiinţă
  17:30 Comunitatea mea
  18:00 În Arenă cu Adrian Creţa
  19:00 Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Fără pleoape la urechi
  04:00 În Arenă
  05:00 Aradul de 5 stele
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa