Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Luni, 25 Ianuarie, 2021
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Inima îmbălsămată a regelui Richard Inimă de Leu, analizată de cercetătorii francezi

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 01 Martie, 2013 | Nr. accesari stire 1599 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Inima îmbălsămată a regelui Richard Inimă de Leu, analizată de cercetătorii francezi

Analiza efectuată de o echipă de cercetători francezi pe rămăşiţele inimii îmbălsămate a regelui englez Richard Inimă de Leu, la peste 800 de ani de la moartea acestuia, a dezvăluit o procedură de conservare foarte elaborată, inspirată de textele biblice, informează AFP.

Aceasta este cea mai veche inimă îmbălsămată studiată în Franţa. Rezultatele studiului au fost publicate online, joi, de revista Scientific Reports, care face parte din grupul britanic Nature.

"A fost o îmbălsămare extrem de complexă, extrem de elaborată", a declarat Philippe Charlier, coordonatorul echipei de cercetători, alcătuită din medici legişti, antropologi şi alţi savanţi, care au realizat acest studiu.

Specialist în antropologia medico-legală, Philippe Charlier se află la originea autentificării capului mumificat al regelui francez Henri al IV-lea.

Cercetătorii francezi au analizat un eşantion de 2 grame, prelevat din cele 800 de grame care reprezentă rămăşiţele inimii lui Richard I, regele cruciat supranumit "Richard Inimă de Leu", în prezent transformate în praf.

Rămăşiţele inimii lui Richard I se aflau într-o cutie din plumb descoperită în 1838 în catedrala din Rouen, pe care se află inscripţia "Aici zace inima lui Richard, regele englezilor".

Diversele teste şi analize efectuate au reliefat "enorm de multe reziduuri diferite" uneori surprinzătoare: un metal - mercur -, creozot - un fel de gudron vegetal -, resturi vegetale, aromate şi mirodenii (mirt, mentă, dar şi tămâie şi margarete) şi, probabil, var.

"Presupunem că inima a fost deschisă, pentru a fi golită de sânge, apoi recusută şi învelită într-o pânză de in", a declarat Philippe Charlier.

"A fost o veritabilă vitejie tehnică" pentru acea epocă - sfârşitul secolului al XII-lea. Primii specialişti în îmbălsămare, în secolul al XII-lea, erau bucătarii şi măcelarii, "care erau obişnuiţi cu tranşarea carcaselor de animale şi aveau la îndemână diverse condimente".

Profesorul Charlier consideră că prezenţa fragmentelor de tămâie dezvăluie şi o anumită "referinţă creştină". "Tămâia era un produs rezervat elitelor, dar mai ales era un produs de inspiraţie divină", a subliniat savantul francez, reamintind faptul că tămâia i-a fost adusă de regii magi lui Iisus la naşterea acestuia.

Îmbălsămarea inimii lui Richard I ar fi avut astfel o funcţie dublă.

Era vorba mai întâi de a asigura conservarea organului, transportat de la Châlus, din regiunea Limousin, unde a murit regele englez, până la Rouen, la o distanţă de peste 500 de kilometri.

Conform practicilor din epocă şi dorinţelor sale, trupul regelui a fost într-adevăr fragmentat: măruntaiele sale au fost înhumate la Châlus, în teritoriu inamic, inima sa - organ nobil - a fost depusă într-un sicriu din catedrala din Rouen, în teritoriu englez, iar restul trupului a fost înhumat în abaţia de Fontevraud, în Anjou, alături de tatăl său, Henric al II-lea, şi mama sa, Eleanor de Aquitania.

După părerea profesorului Charlier, "deosebita grijă cu care a fost îmbălsămată inima şi folosirea de uleiuri aromate care îi ofereau acesteia un miros ce se apropia de mirosul sfinţeniei" ar fi putut avea ca scop accelerarea accesului regelui defunct în rai: anumiţi preoţi din epocă erau de părere că legendarul cavaler englez comisese destul de multe crime, mai ales în Ţara Sfântă, pentru a-i justifica un "sejur" de 33 de ani în purgatoriu.

Figură emblematică a Evului Mediu, Richard Inimă de Leu a murit în 1199, la vârsta de 41 de ani, din cauza unei răni la umăr, provocată de săgeata unei arbalete.

Cercetătorii francezi au descoperit în rămăşiţele inimii regelui englez bacterii şi ciuperci, fără a fi însă în măsură să determine dacă acestea erau cauzate de rană, deci asociate cauzei decesului (septicemie, cangrenă), sau unei degradări post-mortem. "Nu am aflat nimic în plus despre cauza morţii lui Richard Inimă de Leu", a declarat Philippe Charlier.

Mitul regelui Richard Inimă de Leu a fost popularizat la începutul secolului al XIX-lea de scriitorul Walter Scott în romanul său "Ivanhoe", iar apoi de cinematografia hollywoodiană, prin filme precum "Robin şi Marian" (1976), "Robin Hood, prinţul hoţilor" (1991) şi "Robin Hood" (2010), regizat de Ridley Scott.

Philippe Charlier are pe agenda sa de lucru şi alte proiecte care au legătură du diverse personalităţi britanice. El analizează în prezent rămăşiţele pământeşti ale ducelui de Bedford, cunoscut şi sub numele John of Lancaster, cel care a ars-o pe rug pe Ioana d'Arc.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - LUNI
  04:30 Deşteptarea României
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Quantika
  11:00 Magie pe Baricadă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Vitralii
  14:30 Baricada Music
  15:00 Pe Baricadă
  16:00 Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş
  17:00 Timpul - artă şi ştiinţă
  17:30 Comunitatea mea
  18:00 În Arenă cu Adrian Creţa
  19:00 Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
ACUMA LA TV 22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Fără pleoape la urechi
  04:00 În Arenă
  05:00 Aradul de 5 stele
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa