Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Joi, 18 Aprilie, 2024
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

O gaură neagră uriaşă a fost descoperită în centrul unei galaxii pitice.

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 18 Septembrie, 2014 | Nr. accesari stire 1411 ori | Comentarii stire 0 comentarii

O gaură neagră uriaşă a fost descoperită în centrul unei galaxii pitice.

O gaură neagră super-masivă, înzestrată cu o masă de 21 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, a fost descoperită în centrul unei galaxii pitice ultra-compacte, denumită M60-UCD1, a anunţat, miercuri, o echipă internaţională de astronomi, al cărei studiu a apărut în revista Nature.

"Este cea mai mică galaxie şi cea mai strălucitoare dintre cele cunoscute şi care are în centrul ei o gaură neagră super-masivă", a declarat Anil Seth, principalul autor al studiului, transmite AFP.

Această descoperire îi face pe oamenii de ştiinţă să creadă că multe alte galaxii pitice ultra-compacte pot conţine la rândul lor găuri negre uriaşe, iar astfel de structuri cosmice ar putea fi întâlnite mult mai frecvent decât se credea anterior.

Găurile negre super-masive au o masă de cel puţin 1 milion de ori mai mare decât masa Soarelui.

Gaura neagră descoperită în centrul galaxiei M60-UCD1 cu ajutorul observatorului astronomic Gemini şi al telescopului spaţial Hubble are o masă echivalentă cu 21 de milioane de mase solare. Ea reprezintă 15% din masa totală a galaxiei care o găzduieşte (de 140 de milioane de ori mai mare decât Soarele).

Prin comparaţie, gaura neagră super-masivă din galaxia noastră, Calea Lactee, are o masă de cinci ori mai mică, fiind de 4 milioane de ori mai mare decât masa Soarelui. Masa ei reprezintă doar 0,01% din masa totală a Căii Lactee, estimată la 50 miliarde de mase solare.

Găuri negre super-masive au fost deja descoperite şi în alte galaxii pitice. "Totuşi, M60-UCD1 se evidenţiază în mod categoric, întrucât este foarte compactă, iar gaura ei neagră este foarte masivă", a subliniat Amy Reines, profesor la Universitatea Michigan din Statele Unite, într-un editorial publicat în revista Nature.

Astronomii au propus deja un scenariu pentru a explica uimitoarea descoperire a lor. Ei cred că galaxia pitică M60-UCD1, situată în constelaţia Fecioarei, la o distanţă de aproximativ 54 milioane de ani-lumină de Terra, ar fi putut fi o galaxie mult mai mare, "cu peste 10 miliarde de stele", şi o gaură neagră proporţional de mare. Însă ea ar fi fost "jefuită" de toate stelele de la marginea ei de o galaxie apropiată, mult mai mare, M60.

"S-a întâmplat probabil în urmă cu 10 miliarde de ani. Nu putem şti cu siguranţă", a declarat Anil Seth.

Gaura neagră super-masivă aflată în centrul galaxiei M60 este la rândul ei "un monstru", a cărui masă este de 4,5 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - JOI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Vinovaţii fără vină
  14:00 Ţinta noastră: Sănătatea
  15:00 Fără pleoape la urechi
  16:00 La graniţele cunoaşterii
  17:00 Deşteptarea României cu Lorin Fortuna
  19:00 Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan
  19:30 Comunitatea mea
  20:00 Quantika cu Michael Szellner
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Quantika
  03:00 Deşteptarea României
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta