Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 16 Octombrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Jean-Claude Juncker anunță un plan pentru mobilizarea a 315 miliarde de euro pentru investiții în Europa

Categorie stire International | Autor stire Alecu | Data publicare Miercuri, 26 Noiembrie, 2014 | Nr. accesari stire 2018 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Jean-Claude Juncker anunță un plan pentru mobilizarea a 315 miliarde de euro pentru investiții în Europa

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat miercuri un plan destinat să mobilizeze 315 miliarde de euro pentru investiții în Europa, cu scopul de a relansa creșterea economică și de ‘‘a repune Europa la muncă’‘, relatează France Presse.

‘‘Crăciunul a sosit mai devreme’‘, a spus Juncker, potrivit EFE. ‘‘Creăm un nou ‘‘Fond european pentru investiții strategice’‘ care va permite mobilizarea a circa 315 miliarde de euro în următorii trei ani’‘, a declarat șeful Comisiei în fața Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

‘‘A venit timpul să începem munca și să repunem Europa la muncă. (...) avem nevoie de un nou început și de noi investiții’‘, a subliniat el.

‘‘Îmi imaginez copii la o școală din Salonic pe calculatoare ultimul răcnet, îmi imaginez un francez încărcându-și mașina electrică pe autostradă’‘, a declarat președintele Comisiei Europene, indicând posibile proiecte de investiții.

Planul se va baza pe o parte din bugetul european și pe BEI (Banca Europeană de Investiții), brațul financiar al UE, dar nu va fi alimentat prin contribuțiile directe ale statelor membre, chiar dacă ușa este lăsată deschisă pentru ca toate statele să participe.

‘‘Statele membre ar trebui să participe la acest fond pentru a spori eficiența acestuia’‘, a spus Juncker în limba germană, adresându-se direct Berlinului. ‘‘Trebuie să fim conștienți de faptul că avem un destin comun, aceasta implică solidaritate cu toată lumea’‘, a pledat el, subliniind că aceste contribuții ale statelor membre nu vor fi contabilizate în deficitul și datoria lor.

Parând criticile cu privire la lipsa de ambiție a acestui plan, el a afirmat că banii mobilizați ‘‘sunt chiar mai importanți față de ceea ce statele membre pot face pentru ele însele’‘.

Juncker nu a exclus să meargă dincolo de cele 315 miliarde de euro. ‘‘Avem nevoie de un mecanism flexibil, ușor de utilizat, care să poată fi dezvoltat în timp. Acesta poate fi reînnoit în 2018, 2019, 2020’‘, a spus el.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
ACUMA LA TV 11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa