Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 19 Septembrie, 2021
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Crin Antonescu: Uneori sunt dezamăgit, dar asta nu înseamnă că nu îl sprijin pe Ponta și Guvernul său

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 01 Noiembrie, 2013 | Nr. accesari stire 533 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Crin Antonescu: Uneori sunt dezamăgit, dar asta nu înseamnă că nu îl sprijin pe Ponta și Guvernul său

Președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, consideră că o evoluție proastă a actualei guvernări afectează șansele candidatului USL la Președinție, subliniind că, deși uneori este dezamăgit, aceasta nu înseamnă că nu-l sprijină în continuare pe premierul Victor Ponta și Guvernul acestuia.

"O evoluție proastă a guvernării USL este evident că scade șansele candidatului USL la Președinție. Am avut sentimentul că și primul-ministru și, desigur, oamenii care mai vorbesc pe lângă dânsul despre asta nutresc teama că eu nu aș fi suficient de solidar, ba chiar că aș vrea să fac greutăți în plus Guvernului. Nu! Sunt perfect solidar cu deciziile Guvernului pe care le cunosc", a declarat Antonescu, la Realitatea TV, întrebat dacă o proastă guvernare afectează șansele candidatului USL la alegerile prezidențiale.

El a adăugat că o decizie pe care nu a cunoscut-o a fost cea referitoare la proiectul Roșia Montană, motiv pentru care a și reacționat. "Sunt deplin solidar cu deciziile Guvernului, cu bugetul pe care l-a făcut sau pe care îl va face Guvernul, pentru că-l discutăm, cu toate întârzierile, le asumăm împreună. Eu aș spune, dimpotrivă, că toată lumea a putut vedea, relația a fost foarte corectă — eu și PNL am avut o atitudine ireproșabilă, îndrăznesc să spun acest lucru, în raporturile noastre cu primul-ministru", a completat liderul liberalilor.

Potrivit acestuia, PNL a spus clar, după alegerile din decembrie 2012, că îl susține pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru și s-a bătut electoral pentru acest lucru. "Nu a venit socrul meu niciodată la televizor să spună că totuși și-ar dori ca eu să fiu prim-ministru, nu Victor Ponta. Și, mai mult decât atât, am convenit și am respectat o poziție foarte puternică a primului-ministru. Eu nu am pus problema, și asta chiar a nemulțumit pe unii colegi liberali, domne stai să se vadă și PNL. Nu! Am zis: trebuie să se vadă primul-ministru, trebuie sprijinit primul-ministru, trebuie respectată o autoritate foarte largă a primului-ministru, pentru că România are nevoie de un Guvern puternic", a afirmat Antonescu.

El a adăugat că nu-și face calcule "de tipul meschin" că poate premierul devine prea popular și se gândește să candideze la Președinție. "Eu nu joc așa, eu nu gândesc așa. (...) Dacă el nu va fi un bun prim-ministru este și eșecul meu, este și obrazul meu din punct de vedere politic", a adăugat Antonescu.

Întrebat dacă este "ușor dezamăgit" de relația cu Victor Ponta, Crin Antonescu a răspuns: "Uneori chiar mai greu dezamăgit, dar asta nu înseamnă că nu mergem mai departe. Asta nu înseamnă că nu-l sprijin pe Victor Ponta și Guvernul său, dintr-o rațiune foarte simplă: oamenii să ne vadă împreună și să ne vadă că reușim pentru ei".



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
  06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
  10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
  13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
ACUMA LA TV 19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa