Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 20 Octombrie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Monica Macovei i-a solicitat lui Evgheni Șevciuk, preşedintele regiunii separatiste Transnistrene, să pună capăt atacului şi hărțuirii profesorilor și elevilor de la liceul de limba română Lucian Blaga din Tiraspol

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Marti, 21 Ianuarie, 2014 | Nr. accesari stire 526 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Monica Macovei i-a solicitat lui Evgheni Șevciuk, preşedintele regiunii separatiste Transnistrene, să pună capăt atacului şi hărțuirii profesorilor și elevilor de la liceul de limba română Lucian Blaga din Tiraspol

Acțiunile de intimidare, în special trimiterea unor ofițeri KGB (FSB) pentru a intimida profesorii de la liceul Lucian Blaga, în decembrie 2013, și înghețarea conturilor liceului, în ianuarie 2014, nu lasă nicio îndoială că autoritățile transnistrene folosesc tactici de intimidare similare celor folosite de Federația Rusă.

Monica Macovei i-a cerut acestuia şi respectarea dreptului la educaţie în şcolile cu predare în limba română din regiunea Transnistreană, parte a Republicii Moldova.

Europarlamentarul Monica Macovei, preşedinte al Delegației Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare UE- Republica Moldova, i-a trimis o scrisoare liderului separatist Evgheni Șevciuk, în care își exprimă îngrijorarea față de decizia  luată de autoritățile separatiste din Transnistria, din 13 ianuarie 2014,  de a îngheța conturile liceului Lucian Blaga cu predare in limba română, din Tiraspol.

Monica Macovei amintește și de hărțuirea profesorilor de la liceul Lucian Blaga, prin  intermediul ofițerilor KGB (FSB), în decembrie 2013. (detalii aici)

Monica Macovei consideră că acţiunile de intimidare împotriva școlilor cu predare în limba română din regiunea Transnistreană au început cu mult timp în urmă, dar au atins apogeul după 29 noiembrie 2013, când Republica Moldova a parafat la Vilnius Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Publicăm integral scrisoarea semnată de europarlamentarul Monica Macovei.

“Stimate domnule Șevciuk,

Sunt profund îngrijorată de cel mai recent atac al autorităților separatiste din Transnistria la liceul cu predare in limba română, Lucian Blaga, din Tiraspol.

Acţiunile de intimidare împotriva școlilor cu grafie latină din regiunea Transnistreană au început cu mult timp în urmă, dar au atins apogeul după 29 noiembrie 2013, când Republica Moldova a parafat  la Vilnius Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Decizia administraţiei dumneavoastră, din 13 ianuarie 2014, de a îngheța conturile liceului Lucian Blaga, este inacceptabilă și vizează în mod clar închiderea tuturor școlilor cu predare în limba română din regiunea separatistă Transnistreană. Dreptul de a asigura accesul la limba și cultura română prin educaţie trebuie respectat, cu atât mai mult cu cât pe 5 decembrie 2013 limba română a fost declarată limba oficială a Republicii Moldova de către Curtea Constituțională.

Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale prevede în art. 14 (3) că părinții au dreptul la educarea și instruirea copiilor lor în conformitate cu convingerile lor religioase, filozofice și pedagogice. Prin urmare, campania de intimidare și măsurile luate pentru a închide școlile din Republica Moldova cu grafie latină sunt încălcări grave, care trebuie să înceteze imediat.

Acţiunile de intimidare, în special trimiterea unor ofiţeri KGB (FSB) pentru a intimida profesorii de la liceul Lucian Blaga, în decembrie 2013, și înghețarea conturilor  liceului, în ianuarie 2014, nu lasă nicio îndoială că autoritățile transnistrene folosesc tactici de intimidare similare celor folosite de către Federația Rusă.

Domnule Șevciuk, vă solicit să respectaţi drepturile omului în regiunea Transnistreană și să luaţi măsuri ferme și ireversibile pentru a pune capăt acestor hărțuiri și pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră faţă de aceste îngrijorări.

Cu stimă,

Monica Macovei

Preşedinte, Delegația Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare UE- Republica Moldova

Cc [Şi în atenţia]: dlui Hadârcă, co-preşedinte al Comitetului de Cooperare Parlamentară UE- Republica Moldova”.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
ACUMA LA TV 06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
  10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
  13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
  19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa