Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 17 Iulie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Monica Macovei : Guvernul Ponta a lăsat doi oameni să moară de frig după ce au supraviețuit unui accident aviatic; nu mai trebuie să rămână în funcție

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 24 Ianuarie, 2014 | Nr. accesari stire 428 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Monica Macovei : Guvernul Ponta a lăsat doi oameni să moară de frig după ce au supraviețuit unui accident aviatic; nu mai trebuie să rămână în funcție

Nici măcar atunci când mor oameni, Ponta nu-și asumă responsabilități, ci doar își apără miniștrii incompetenți. Demisia tardivă a lui Stroe nu este suficientă.

Responsabilii pentru reacția întârziată în cazul accidentului aviatic sunt lângă Victor Ponta, în Guvern: (1) Radu Stroe, ministrul Internelor, care are în subordine Inspectoratul pentru Situații de Urgență, inclusiv SMURD, (2) Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, care are în subordine ROMATSA, (3) Mircea Dușa, ministrul Apărării, care ar fi putut lua măsuri de intervenție în zone dificile, (4) Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, care ar fi trebuit să se îngrijească de viața medicilor aflați în misiune.

La 48 de ore de la producerea accidentului, Crin Antonescu anunță senin că PNL își va evalua miniștrii la 1 februarie. Praf în ochi! Evaluarea trebuia făcută la o oră-două de la producerea accidentului, timp în care miniștrii liberali (Stroe, Mănescu, Nicolăescu) n-au făcut nimic.

Victor Ponta însuși a întârziat nejustificat de mult cu o reacție privind accidentul aviatic și bâlbele de neiertat ale autorităților, iar măsurile anunțate (demisia unor personaje din eșalonul doi al puterii și cererea de demisie a directorului STS) arată dispreț față de oameni. Responsabilii erau la aceeași masă cu el, în ședința de Guvern. Nici măcar atunci când mor oameni, Ponta nu-și asumă responsabilități, ci doar își apără miniștrii incompetenți. În timp ce 7 oameni luptau pentru viața lor, Ponta a pierdut o oră într-un studio de televiziune.

Radu Stroe a declarat că singurul lucru pe care îl regretă este că accidentul s-a petrecut în timpul mandatului lui. Demisia de astăzi a lui Radu Stroe nu are niciun gram de onoare în ea. Au mai rămas trei miniștri cu responsabilități în funcție, care nu ar trebui să aștepte nici „evaluarea” PNL, de la 1 februarie, nici “evaluarea” lui Ponta.

Soluția morală și responsabilă, în acest moment, este să plece tot Cabinetul. Guvernul Ponta, care a lăsat doi oameni să moară de frig după ce au supraviețuit unui accident aviatic, nu mai trebuie să rămână în funcție.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
ACUMA LA TV 14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa