Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Vineri, 29 Martie, 2024
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Adrian Țolea: Vom ataca Ordonanța „Primari luați cu japca” pe toate căile legale, chiar și prin moțiune de cenzură

Categorie stire Politic | Autor stire Zsolt | Data publicare Luni, 01 Septembrie, 2014 | Nr. accesari stire 780 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Adrian Țolea: Vom ataca Ordonanța „Primari luați cu japca” pe toate căile legale, chiar și prin moțiune de cenzură

Prim-vicepreședintele Alianței Creștin Liberale Arad, Adrian Țolea, a declarat, luni, alianța dintre PNL și PDL condamnă ferm Ordonanța „Primari luați cu japca” și că ACL va ataca această Ordonanță de urgență pe toate căile legale.

„ACL consideră că Ordonanța de urgență prin care Guvernul Ponta legalizează traseismul politic al aleșilor locali este un atac la adresa democrației și un pas făcut de PSD spre fraudarea alegerilor prezidențiale. Ordonanța emisă în disprețul protestelor interne și a semnalelor internaționale este o nouă dovadă că PSD continuă și accentuează practicile nedemocratice de dinainte de 2004. Ponta demonstrează că este capabil de orice abuz. Așa cum a suspendat prevederile anti-migrație pentru 45 de zile, ne putem aștepta ca într-o zi să suspende și Codul Penal pentru 45 de zile. În 2006, prin consens, s-a legiferat stabilitatea politică, iar în 2014 Victor Ponta reinstituie traseismul politic. Victor Ponta încalcă regulile democratice exact înainte de alegeri, încercând să ajungă președinte al României prin suspendarea statului de drept pe o perioadă de 45 de zile. Prelungirea de la 10 zile la 45 de zile a perioadei în care aleșii locali își pot schimba opțiunile politice indică în mod explicit faptul că prezidențiabilul PSD este disperat să își asigure susținerea pentru alegerile din noiembrie, indiferent câte presiuni trebuie să facă asupra aleșilor locali pentru acest lucru”, a declarat Adrian Țolea.

Adrian Țolea a explicat cum va acționa Alianța Creștin Liberală pentru a ataca sau pentru a combate efectele Ordonanței lui Liviu Dragnea. Acesta a mai vorbit și despre faptul că cele două partide care compun ACL vor iniția o moțiune de cenzură în noua sesiune parlamentară.

„Alianța Creștin-Liberală nu va face niciun fel de rabat de la lege și decență politică. PNL și PDL nu vor primi în rândurile lor niciun primar, președinte de Consiliu Județean consilier local sau județean traseist. Nu vom face niciun demers de atragere a vreunui ales local migrator, beneficiar al acestei ordonanțe rușinoase a guvernului Ponta. Vom apela la toate procedurile legale pentru a împiedica aplicarea acestei OUG și îi solicităm Avocatului Poporului să sesizeze imediat Curtea Constituțională. De asemenea, ACL va ataca actul normativ în contencios administrativ, cu solicitarea sesizării Curții Constituționale și suspendării OUG pentru perioada până la care se vor pronunța judecătorii constituționali. ACL va solicita Curții Constituționale ca, în situaţia în care ordonanţa este declarată neconstituţională, să fie anulate şi efectele acesteia. Orice ales local care din momentul intrării în vigoare a OUG îşi va schimba partidul politic să aibă obligaţia, după declararea neconstituţionalităţii OUG, să revină în partidul politic pe listele căruia a fost ales iar, în caz contrar, să se aplice prevederile legii actuale privind statutul aleşilor locali, şi anume să îşi piardă mandatul. Totodată, ACL va da un semnal politic la adresa Guvernului Ponta, printr-o moțiune de cenzură care va fi inițiată pentru noua sesiune parlamentară ce începe astăzi. Tema moțiunii va fi discutată astăzi în cadrul ședinței ACL”, a declarat prim-vicepreședintele ACL Arad, Adrian Țolea.

Totodată, Adrian Țolea a explicat și care sunt acțiunile de atac în plan extern, ale Ordonanței cere permite primarilor să migreze.

„Liderii grupurilor parlamentare ale ACL din Camera Deputaților și Senat au înaintat o scrisoare ambasadelor statelor UE și Ambasadei SUA prin care denunță intenția abuzivă și nedemocratică a Guvernului Ponta de a legaliza pentru o scurtă perioadă migrația politică a aleșilor locali. De asemenea, parlamentarii ACL au solicitat sprijinul Comisiei de la Veneția în demersurile întreprinse pentru protejarea sistemului democratic din România. A fost sesizată Comisia cu privire la acțiunile întreprinse de către PSD în scopul fraudării alegerilor prezidențiale din acest an și a cerut sprijin pentru protejarea sistemului democratic din România. Totodată, a fost semnalat și faptul că, urmărind același obiectiv al fraudării alegerilor prezidențiale, PSD a modificat recent, tot prin ordonanță de urgență, o lege organică, favorizând, în acest fel, turismul electoral și votul multiplu. Atât Ambasada SUA, cât și liderul PPE, Joseph Daul, au transmis semnale clare la adresa Guvernului Ponta, arătându-și îngrijorarea față de această ordonanță și în special a momentului în care a fost emisă”, a mai declarat Adrian Țolea.

Biroul de presă PDL Arad



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - VINERI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
ACUMA LA TV 06:30 Naşul
  09:00 Ghilea show
  10:00 Quantika
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Magie pe Baricadă
  13:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Mapamond românesc
  17:00 Comunitatea mea
  17:30 Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte
  18:30 Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu
  19:30 Vitralii cu Eugen Marinoff
  21:00 Ghilea Show
  22:00 Baricadaţi în voie bună
  23:30 Retro Zone
  01:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  02:30 Pe Baricadă
  03:30 Vitralii
  05:00 La graniţele cunoaşterii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta