Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 26 Iunie, 2019
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Nicolae Ioțcu : Guvernul pune frână dezvoltării judeţului Arad

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 05 Februarie, 2015 | Nr. accesari stire 1763 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Nicolae Ioțcu : Guvernul pune frână dezvoltării judeţului Arad

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, acuză Guvernul Ponta că, prin promovarea Bugetului de Stat pe anul 2015, pune într-un real pericol dezvoltarea judeţului nostru.

„Comunele şi oraşele se văd în postura de a nu avea bani pentru a cofinanţa proiectele accesate. Cea mai mare problemă este cea a proiectelor europene, unde contribuţia tuturor unităţilor administrativ-teritoriale este de peste 2 milioane de lei. Aici mă refer doar la proiectele proprii ale fiecărei primării, proiecte care au termen de finalizare anul 2015. De asemenea, pe proiectul de Modernizare a Infrastructurii de Apă-Canal, cofinanţarea comunelor şi oraşelor care beneficiază de acest proiect se ridică la circa 4,5 milioane de lei. Dacă luăm calcul şi cofinanţarea Consiliului Judeţean la diferite proiecte cu fonduri europene, care se ridică la 2,134 milioane de lei, aici incluzând investiţii la Spitalul Judeţean, unităţi de învăţământ, deşeuri, protecţie socială, ne apropiem de 9 milioane de lei”, a declarat Nicolae Ioţcu.

De menţionat că foarte multe comune mai au proiecte în derulare şi pe alte programe, cum ar fi PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), unde au nevoie de cofinanţare sau PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală), care necesită resurse financiare pentru susţinerea proiectului, incusiv TVA.

Nicolae Ioţcu atrage atenţia că foarte multe primării vor trebui să renunţe practic orice formă de dezvoltare a localităţilor pentru a putea plăti cofinanţarea proiectelor aflate în derulare. „Nu vreau să fiu pesimist, dar strategia Guvernului va lovi tot în cetăţeni, pentru că primăriile vor fi nevoite să abandoneze proiecte aflate deja în derulare şi vor pierde fonduri nerambursabile din cauza faptului că le este pusă în pericol chiar şi funcţionarea. Există riscul ca mai multe comune şi oraşe să nu-ş poată încheia anul, ca acoperire bugetară. Totul, din cauza unui guvern incompetent care de aproape trei ani continuă să facă experimente în detrimentul românilor”, a mai precizat Nicolae Ioţcu.

Printre comunele şi oraşele care au sume mari ca şi cofinanţare se numără:

- Ineu 576.287 lei (569.960 apă-canal, 6.327 modernizare liceu)

- Nădlac 1.104.000 lei (521.000 apă-canal, 553.000 campus, 30.000 grup şcolar)

- Lipova 208.000 lei (158.000 apă-canal, 50.000 modernizare străzi)

- Sântana 297.550 lei (258.900 apă-canal, 11.400 reabilitare liceu, 17.250 proiect economic)

          - Pecica 600.580 lei (589.080 apă-canal, 11.500 modernizare centru urban)

- Pâncota 222.150 lei (apă-canal)

- Păuliş 137.930 lei (apă-canal)

- Şiria 1.888.240 lei (662.240 apă-canal, 1.226.000 PNDR)

- Ghioroc 331.280 lei (apă-canal)

- Felnac 440.000 lei (PNDR)

- Hăşmaş 326.470 lei (PNDR)

- Curtici 80.640 lei (apă-canal)

             



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
ACUMA LA TV 20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa