|
|||
DETALII STIRE:
Gripa "americană" a ajuns în România
Gripa sezonieră a ajuns în România după ce a făcut ravagii peste ocean. În Statele Unite, spre exemplu, 20 copii au murit şi peste 2.200 de persoane au fost spitalizate. Deja sute de români sunt internaţi în spital. În unele spitale din provincie, oamenii dorm câte doi în pat. Medicii avertizează că sezonul gripei îi loveşte mai ales pe cei care au o imunitate scăzută, pe copii şi oameni în vârstă. În Gorj, sute de oameni au ajuns în ultima săptămână la spital cu viroze respitarorii acute. Pentru că locurile sunt insuficiente, oamenii stau şi câte doi în pat. De asemenea, zeci de persoane au fost diagnosticate la spitalul din Târgu Jiu cu viroză respiratorie numai în ultima săptămână. Medicii se tem că în perioada următoare se vor confrunta cu un nou val de viroze întrucât numărul bolnavilor creşte de la o săptămână la alta. Deşi în ţara noastră campania de vaccinare antigripală a început de câteva luni, statisticile arată că românii preferă tratamentele naturiste care se dovedesc însă ineficiente în cazul complicaţiilor gripei. Medicii recomandă următoarele măsuri de prevenire a gripei: - Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor - Folosirea batistelor pentru strănut sau tuse - Evitarea zonelor aglomerate - Adoptarea unei ţinute vestimentare de protecţie împotriva frigului |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.