|
|||
DETALII STIRE:
Concert Ştefan Hruşcă la Galleria Arad
Ștefan Hrușcă vine să colinde arădenilor la Galleria Arad. În seara zilei de 18 decembrie, de la ora 20.00, Hrușcă aduce sfântul colind pe Scena Talentelor din zona food court. “În preajma Crăciunului, Ştefan Hruşcă aduce în Galleria Arad, magia şi spiritul Crăciunului prin colindele sale interpretate într-o manieră unică. “Florile Dalbe“, “Trei Păstori” sau “Afară Ninge Liniştit” sunt doar câteva dintre colindele pe care Ştefan Hruşcă le interpretează într-o atmosferă caldă, specifică sărbătorilor de iarnă, regăsită și în acest an la Galleria Arad. În seara zilei de 18 decembrie îi așteptăm alături de noi pe toți cei care simt bucuria și magia Crăciunului, indiferent de vârsta pe care o au”, susține Tina Vîrlan, Mall Manager. *** Artistul Ștefan Hrușcă s-a născut pe 8 decembrie 1957, la Ieud, în Maramureş a studiat la început contrabasul, dar s-a îndrăgostit de chitară. Debutul timid şi l-a făcut la concursul de muzică folk din cadrul Festivalului de poezie de la Sighetul Marmaţiei. Confirmarea ca artist folk a venit la începutul anilor ’80, odată cu participarea la Cenaclul Flacara. În anul 1991 s-a stabilit la Toronto, în Canada, şi de atunci revine an de an în România pentru a-i bucura pe oameni cu colindele sale tradiționale. De această dată el vine la Arad, la Galleria Arad. Intrarea la concert este gratuită ! |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.