|
|||
DETALII STIRE:
Update : Frauda bancară- Nume grele implicate în scandal
Nume importante din politica romeasca sunt implicate in scandalul fraudei bancare, in care prejudiciile se ridica la 85 de milioane de euro. Presedintele PDL, Vasile Blaga, a fost mentionat in niste interceptari, relateaza Realitatea TV. Totusi, liderul PDL neaga orice afiliere cu dosarul. "Nu stiu mai mult decat dumneavoastra, nimeni nu m-a intrebat nimic niciodata si nu are de ce sa ma intrebe", a spus Vasile Blaga. Presedintele PDL a mai precizat ca nu ii cunoaste pe fratii Crestini si ca nu va lua nicio masura. Numele lui Blaga a aparut in timpul unor convorbiri dintre Dumitru Crestin, Viorel Crestin si Marius Locic. Unul dintre acestia a atras atentia celorlalti de faptul ca sunt sustinuti de Liviu Popa, fostul sef al Politiei, Gheorghe "Bebe" Ionescu, socrul Elenei Basescu, si de Vasile Blaga. Frauda bancara: Vasile Blaga si Oana Mizil, implicati in dosarul cu prejudicii de 85 de milioane de euro In dosar a aparut si numele Oanei Mizil, care tocmai a castigat un mandat de parlamentar pe listele USL, in Colegiul 23 din Bucuresti. Nu in ultimul rand, este implicat si omul de afaceri Marius Locic, faimos pentru afacerile imobiliare, dar si sapte directori de banci si patru notari publici, printre care si sotia lui Damian Draghici, consilierul premierului Victor Ponta pentru problemele rromilor. Actiunea DIICOT are in vedere 90 de persoane, in cursul zilei de joi efectuandu-se 48 de perchezitii in Bucuresti si in judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea. Potrivit unui comunicat DIICOT, sunt anchetate infractiuni de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalarea banilor. Valoarea totala a prejudiciului, in acest dosar, ar fi de 85 de milioane de euro. Se pare ca persoanele implicate isi vindeau reciproc proprietati imobiliare, la preturi foarte mici, iar, dupa aceea, se duceau la notarii implicati, trecand o valoare mult mai mare a proprietatii respective. Ulterior, acestia luat credite bancare, cu ajutorul bancherilor. Numele a trei banci au fost vehiculate: Volksbank, BRD si ATE Bank.
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.