Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 03 August, 2021
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Laszlo Tokes: Ponta şi Antonescu s-au răzbunat pe maghiari pentru că nu au sprijinit "schimbarea pucistă" a lui Băsescu

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 14 Septembrie, 2012 | Nr. accesari stire 628 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Laszlo Tokes: Ponta şi Antonescu s-au răzbunat pe maghiari pentru că nu au sprijinit

Europarlamentarul Laszlo Tokes acuză "guvernarea Ponta-Antonescu" că a dirijat o campanie de răzbunare împotriva maghiarilor fiindcă prin neprezentarea la referendum aceştia "nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă" a lui Traian Băsescu.

Într-o declaraţie politică dată publicităţii joi, Laszlo Tokes a salutat dezbaterea de miercuri desfăşurată în plenul Parlamentului European, pe marginea situaţiei politice din România, considerând-o necesară în condiţiile în care "în România însăşi democraţia, statul de drept au fost periclitate în ultimele luni".

"Noi, maghiarii din Ardeal, considerăm importantă atenţia UE, a Parlamentului, şi pentru că guvernul postcomunist român a doborât recordul antimaghiarismului, lansând un şir de atacuri la adresa instituţiilor noastre minoritare", a afirmat Tokes, făcând trimitere la "împotrivirea faţă de facultatea maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş" şi la "încercarea arbitrară de a renaţionaliza clădirea Colegiului Reformat Székely Mikó".

"Guvernarea Ponta-Antonescu a dirijat o campanie de răzbunare împotriva noastră şi pentru că maghiarii nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă a preşedintelui Traian Băsescu", a spus Tokes.

Laszlo Tokes a criticat, în acest context, "uniunea contra naturii, care - în spiritul oportunismului politic -, s-a format între naţional-liberali (PNL) şi partidul moştenitor al comuniştilor (PSD)", apreciind că "foştii lideri liberali cu trecut glorios - urmăriţi şi încarceraţi pentru convingerile lor politice de către comuniştii bolşevici - se învârt în mormânt" când Crin Antonescu şi actualii lideri liberali "împrumută legitimitate politică restauraţiei postcomuniste".

Pe de altă parte, europarlamentarul a salutat prestaţia popularilor europeni şi a reprezentanţilor PDL în cadrul dezbaterilor din PE.

"În calitate de cetăţeni loiali ai României, precum şi membri dedicaţi ai comunităţii noastre naţionale maghiare din Ardeal - trebuie să fim de acord cu poziţia Comisiei Europene, care a fost rostită în cadrul plenarei de mulţi vorbitori şi chiar de doamna vicepreşedinte Viviane Reding: dacă nu doreşte să devină «ţară bananieră» şi este dispusă, într-adevăr, să pună capăt «telenovelei politice» care a rulat până acum, precum şi «loviturii de stat parlamentare» (Viviane Reding) bazată pe «tirania majorităţii» (Cristian Preda), România trebuie să revină pe «drumul european», respectând în totalitate valorile fundamentale ale UE: democraţia, statul de drept, independenţa justiţiei, drepturile omului şi drepturile minorităţilor", a declarat Laszlo Tokes.

În finalul declaraţiei, acesta cere Parlamentului şi Comisiei Europene "să urmărească, în continuare, cu atenţie situaţia din România, respectiv dinamica sorţii minorităţii maghiare".

Dezbaterea situaţiei politice din România, desfăşurată miercuri după-amiază în sesiunea Parlamentului European de la Strasbourg, a fost animată nu doar de cuvântările şi argumentele înflăcărate ale eurodeputaţilor români, intervenţii aprinse fiind susţinute şi de europarlamentari din alte state UE.

După intervenţiile rezervate ale reprezentantului preşedinţiei cipriote a Consiliului UE şi comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, au susţinut discursuri despre situaţia din România piese grele ale grupurilor politice din PE, cum ar fi liderul grupului S&D, austriacul Hannes Swoboda, preşedintele ELDR, britanicul Graham Watson şi popularul Manfred Weber. De asemenea, aproximativ jumătate din cei 33 de eurodeputaţi români au ţinut să ajungă la microfon fie pentru a da replici vorbitorilor anteriori, fie pentru a susţine cuvântări distincte, deşi numai cinci dintre aceştia erau iniţial înscrişi la cuvânt.

Mai mulţi eurodeputaţi s-au declarat de la microfon scandalizaţi de telenovela politică românească, dar şi de faptul că retorica şi acuzaţiile azvârlite de reprezentanţii grupurilor politice PPE, S&D şi ALDE nu cadrează cu o dezbatere obiectivă.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
ACUMA LA TV 13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
  18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
  18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa