|
|||
DETALII STIRE:
PSD susține întoarcerea la votul pe liste
Întoarcerea la votul pe liste este cea mai bună soluție, susţine preşedeintele PSD, Victor Ponta, nemulţumit de numărul mare de parlamentari. Acesta a arătat că uninominalul pur nu va fi, cel mai probabil, acceptat de partidele mici, astfel încât întoarcerea la votul pe liste este cea mai bună soluție. "Ori ne întoarcem la listă, lista fiecărui partid, cu 300 de deputaţi, iar Senatul trebuie să aibă ca atribuţii doar reprezentarea regiunilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale, cu un număr mult mai mic de senatori. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare judeţ să aibă ca în America un număr de doi senatori", a spus Ponta. Premierul Victor Ponta a mai anunțat că 2013 va fi anul în care vor fi duse la capăt proiectele regionalizării și modificării Constituției. "Dacă n-o facem în 2013, iar mai aşteptăm câţiva ani. Acum putem, avem şi majoritate, nu avem alegeri, nu avem niciun impediment. Avem şi obligaţia ca de la 1 ianuarie 2014 să avem structurile pregătite pentru un nou exerciţiu financiar multianual, iar în cazul Olteniei chiar avem şi pregătite psihologic toate cele cinci judeţe. Nu mă întrebaţi cine va fi însă preşedinte, că aici…", a încheiat Victor Ponta. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.