Actualitati
|
UVVG şi Societatea de Medicină de Familie, organizează Conferinţa Regională „Medicina de Familie - prezent şi perspective”
Societatea de Medicină de Familie Arad împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, cu sprijinul Patronatului Medicilor de Familie Arad şi al Direcţiei de Sănătate Public ...
Luni, 26 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Bac-ul din 2014 la fel ca cel de anul acesta
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat că bacalaureatul din 2014 nu va fi diferit de cel din acest an din punct de vedere al structurii. "Cred că subiectele au fost bine calibrate, mai ales prin această diferenţiere, nu intenţion ...
Luni, 26 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Premieră medicală realizată de specialiștii Clinicii de chirurgie cardiovasculară a UVVG
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a prezentat, în cadrul conferinței de presă din data de 22.08.2013, o retrospectivă a celor trei ani de activitate a clinicilor din Centrul de Chi ...
Vineri, 23 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Ponta îi va trimite luni dimineaţa lui Băsescu noua propunere pentru Transporturi
Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.
"Vrem să avem un minist ...
Joi, 22 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Dan Şova a facut plângere la DNA pentru dispariţia contractului cu Bechtel
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine Dan Sova a facut plangere penala la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru disparitia exemplarului original al contractului cu Bechtel.
"Marti, 20 ...
Miercuri, 21 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Examenele pentru obţinerea gradului didactic II în învăţământul preuniversitar, desfăşurate în cadrul UVVG
La Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se vor desfăşura, în această săptămână, examenele pentru obţinerea gradului d ...
Marti, 20 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Paşaport de ambasador al turismului pentru 8 personalităţi din România
Opt personalităţi ale României au primit paşaport de ambasador al turismului din partea Ministerului Turismului şi vor promova ţara în călătoriile lor în străinătate. Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Elisabeta Lip ...
Marti, 20 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Lansare de carte - Istoria canotajului arădean
Peste o sută de persoane, printre care nume de legendă ale sportului arădean, au fost prezente la lansarea volumului „O istorie ilustrată a canotajului arădean”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad în cadr ...
Luni, 19 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, parteneră în organizarea „Zilelor Aradului 2013”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, unde Primăria Arad este membru fondator, este și în acest an parteneră în organizarea „Zilelor Aradului 2013”.
Manifestările științifice și sportive organizate de Universi ...
Luni, 19 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Târgul Estival a dat startul Zilelor Aradului 2013
Centrul Aradului, între Teatru şi Primărie, s-a transformat în promenadă cu ocazia Zilelor Aradului şi găzduieşte Târgul Estival. Zeci de standuri cu articole diverse şi multe alte atracţii îi aşteptă pe arădenii d ...
Luni, 19 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Ambasadorul român la Budapesta, chemat de MAE
Secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth l-a convocat joi pe ambasadorul român în Ungaria, Victor Micula, pentru a respinge, într-o declaraţie verbală, ceea ce a declarat ministrul român de Externe, Ti ...
Vineri, 16 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
HG privind privatizarea CFR Marfă a fost publicată în Monitorul Oficial: Finalizarea vânzării trebuie să se realizeze în 60 de zile
Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de privatizare a CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către SC Grup Feroviar Român a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial, finalizarea vânzării urm ...
Joi, 15 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
MESAJUL lui Traian Băsescu de sărbătoarea "Adormirea Maicii Domnului" şi Ziua Marinei
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul sărbătorii "Adormirea Maicii Domnului" şi Zilei Marinei Române, adresând urarea ca această zi de sărbătoare "să aducă seninătate şi speranţă".
"Doresc să ...
Joi, 15 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Ponta vrea să taie prin ordonanţă pensiile torţionarilor. "Dacă am un suport juridic de la Parchet, nu aştept o hotărâre judecătorească. Îmi asum riscul"
Premierul Victor Ponta susţine că îşi va asuma tăierea, prin ordonanţă de urgenţă, a pensiilor torţionarilor din închisorile comuniste, singura condiţie fiind ca Parchetul General să-i ofere "un minim suport juridic".
"Ceea ...
Miercuri, 14 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Plajele de pe Litoralul românesc se vor extinde cu peste 33 de hectare până în anul 2015, pe bani europeni
Suprafaţa plajelor de pe Litoralul românesc se va extinde până în anul 2015 cu 33,3 hectare, în urma implementării unui proiect în valoare de 170,45 milioane euro, ce are ca scop protecţia şi reabilitarea părţii sudice ...
Marti, 13 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
„Călătorie în timp” – Expoziţie foto de excepţie la Criş
Cu prilejul aniversării a 45 de ani de la declararea Chişineu-Crişului oraş, europarlamentarul Iosif Matula a organizat un eveniment inedit – Expoziţie şi concurs de fotografie, având ca temă principală „Crişul de ieri - Cr ...
Luni, 12 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Miss-urile la înălţime (Galerie Foto)
La sfarsitul saptamanii care tocmai s-a incheiat, a avut loc Sedinta Foto Oficiala, in cadrul concursului judetean de frumusete ”Miss Arad 2013”. Aceasta a avut loc in cateva locatii inedite, acoperisurile unor cladiri din centrul orasului Ara ...
Luni, 12 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Educaţie prin aventură: O demonstraţie pentru arădeni!
Sâmbătă, 10 august, a avut loc un atelier de activităţi outdoor deschis publicului arădean organizat în Parcul Copiilor. Acţiunea, iniţiată de Asociaţia Outdoor Life, a avut drept obiectiv conştientizarea populaţiei arădene, şi &i ...
Luni, 12 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
ANI: Parlamentarii Valer Marian şi Liviu Harbuz se află în stare de incompatibilitate
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui VALER MARIAN (senator), HARBUZ LIVIU (deputat) și RASALIU MARIAN IULIAN (fost senator). Potrivit ANI, starea de incompatibilitate a intervenit ca u ...
Vineri, 09 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Elevii școlii de vară, oaspeți ai primarului
Elevii școlii de vară, susținută de Galleria Arad, au fost astăzi oaspeți ai primarului Gheorghe Falcă. Copiii au avut prilejul de a vizita incinta Palatului Administrativ, aflând despre istoricul clădirii în ansamblu, cât ...
Joi, 08 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Klaus Iohannis reclamat a doua oară la Parchet de ANI pentru conflict de interese
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, este acuzat de Agentia Nationala de Integritate ca a incalcat regimul conflict al conflictului de interese, fiind sesizat Parchetul in acest caz.
Astfel, primarul Sibiului este acuzat ca a semnat, la data de 23 ...
Joi, 08 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
De ce a primit fostul senator Olosz Gergely 7 ani de închisoare ?
Fostul senator Olosz Gergely a primit o condamnare la 7 ani de inchisoare pentru coruptie, judecatorul apreciind ca a facut bani din traficarea unor relatii, probele sunt evidente, iar fostul parlamentar s-a straduit sa tergiverseze cauza.
Magist ...
Miercuri, 07 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Cod Portocaliu de caniculă în şase judeţe şi Cod galben pentru alte 18 judeţe, joi şi vineri
Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic, valabilă joi şi vineri, în şase judeţe din partea de vest a ţării.
Astfel, în zilele de 8 şi 9 august, în judeţele Satu Mare, ...
Miercuri, 07 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Peste 50% din cifra de şcolarizare ocupată în sesiunea de vară la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
* 4 candidaţi pe un loc la specializarea Medicină
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a prezentat, în cadrul conferinţei de marţi, 6 august, rezultatele admiterii, după ...
Marti, 06 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Turist electrocutat la Eforie Nord
Un turist din Bucureşti s-a electrocutat pe pista pentru maşinuţe dintr-un parc de distracţii situat în zona plajei Belona din staţiunea Eforie Nord. Medicii au reuşit iniţial să-l resusciteze, dar tânărul, în vârstă de 1 ...
Marti, 06 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Cod galben de caniculă în vestul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabil în intervalul 6 - 7 august în mai multe judeţe, printre care şi Arad. În regiunile vestice ...
Luni, 05 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Gabriel Bivolaru reţinut pentru furt
Gabriel Bivolaru, fost deputat PDSR, a fost reţinut în urma unor descinderi efectuate la Constanţa şi este acuzat, alături de alte nouă persoane, de comiterea infracţiunilor de furt de produse petroliere, spălare de bani şi evaziunea fiscal ...
Luni, 05 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Amenzi la Costineşti şi Eforie Nord
Poliţiştii au aplicat 15 amenzi de peste 1.200.000 de lei şi au dat patru avertismente în urma unor controale efectuate în week-end, în staţiunile Costineşti şi Eforie Nord. Sancţiunile contravenţionale de 1.230.000 de lei aplica ...
Luni, 05 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
„Cu Tzoagla pe Dig 2.0” la Chișineu-Criș
Asociația EcoStuff România în parteneriat cu Asociația Studenților Informaticieni din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad (ASI UVVG), organizează cea de-a doua ediție a proiectului „Cu tzoagla pe d ...
Joi, 01 August, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
Peste 300 de copii și tineri vor fi sprijiniți prin a opta ediție a Programului MOL - Pot ajuta?
MOL România va susține cu o sumă totală de 295.000 de lei un număr de 318 de copii și tineri cu performanţe deosebite în sport sau artă, în cadrul celei de-a opta ediții a Programului MOL „Pot ajuta?”, dedicat promov ...
Miercuri, 31 Iulie, 2013 | 0 comentarii.
|
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
|
ORA |
PROGRAM - LUNI |
|
04:30 |
Deşteptarea României |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Magie pe Baricadă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vitralii |
|
14:30 |
Baricada Music |
|
15:00 |
Pe Baricadă |
|
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
|
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
17:30 |
Comunitatea mea |
|
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
|
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
04:00 |
În Arenă |
|
05:00 |
Aradul de 5 stele |
|
ORA |
PROGRAM - MARTI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
În Arenă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Conferinţa de presă |
|
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
|
15:00 |
Magie pe Baricadă |
|
15:30 |
Vitralii |
|
17:00 |
Documentar |
|
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
|
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
|
19:30 |
Comunitatea Mea |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
04:00 |
Mapamond românesc |
|
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Pe Baricadă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Conferinţa de presă |
|
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
|
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Retro Zone |
|
05:00 |
Vitralii |
|
ORA |
PROGRAM - JOI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
|
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
|
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
|
19:30 |
Comunitatea mea |
|
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Quantika |
|
03:00 |
Deşteptarea României |
|
ORA |
PROGRAM - VINERI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Mapamond românesc |
|
17:00 |
Comunitatea mea |
|
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
|
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
|
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
|
21:00 |
Ghilea Show |
|
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
23:30 |
Retro Zone |
|
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
02:30 |
Pe Baricadă |
|
03:30 |
Vitralii |
|
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
|
06:00 |
Baricada Music |
|
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
08:30 |
Desene animate |
|
10:00 |
Documentar |
|
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
|
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
13:30 |
Magic Summer |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Documentar |
|
17:30 |
Baricada Music |
|
18:00 |
Aradul de 5 stele |
|
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
|
19:30 |
Film Artistic |
|
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
|
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
03:30 |
Film documentar |
|
04:30 |
Baricada Music |
|
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
|
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
07:00 |
Desene animate |
|
09:00 |
Pâine şi Circ |
|
10:00 |
Magic Summer |
|
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
14:00 |
Vitralii |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Retro Zone |
|
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
20:30 |
Film artistic |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Film artistic |
|
01:30 |
Magic Summer |
|
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
|
|
|
|
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
|
|
|
|
Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
|
|
|
|
Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|